Căutare:

 
Calendar
« 2024. Aprilie »
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
Eveniment program
Eveniment proiect
Pentru a adăuga evenimentul dumneavoastră, vă rugăm să completaţi formularul de mai jos:
Parteneri
Facebook!

Ştiri proiecte

Sistem de energie geotermala la Jimbolia

31 mai 2012

Primăria Jimbolia, în parteneriat cu Primăria Mórahalom din Ungaria, implementează pe durata a 12 luni, proiectul HURO/1001/135/1.3.1. cu titlul „Dezvoltare de sisteme de energie geotermală în rezervoare comune, cu monitorizare”, în valoare totală de 44.279, 05 euro.

Una dintre cele mai importante provocări de mediu ce vizează zona de frontieră ungaro-română este sustenabilitatea economică şi de mediu, pe termen lung, a valorificării patrimoniului de apă termală, şi energie termică exploatat de ambele părţi, respectiv, planificat a se exploata în viitorul apropiat. Cererea pentru capacitatea energetică geotermică a rezervelor exploatabile de apă termală, este în creştere. Acestea reprezintă energii alternative, dar, pentru Ungaria, dintre toate ţările cu care se învecinează pe întreaga frontieră, proiectarea exploatării există doar cu Serbia, unde funcţionează un sistem comun de monitorizare a protecţiei bazei hidrologice, graţie unui program pilot interregional implementat cu succes. Având în vedere că baza hidrologică este un patrimoniu comun al celor trei ţări, este necesar şi în cazul României un program de dezvoltare, care ţinteşte realizarea unor sisteme cu gestionare comună de monitorizare hidrologică- hidrogeochimică a bazei hidrologice şi a zăcământului de apă termală subterane.

Proiectarea de sisteme geotermice integrate în sistem comun de monitorizare al apelor termale ar face posibilă protejarea, valorificarea sustenabilă a uneia din cele mai semnificative rezerve de apă termală situate în regiunile Câmpiei de Sud şi Banatului de Nord, şi, totodată, din bazinul Carpatic, contribuind în mod semnificativ la funcţionarea sustenabilă a celor două oraşe, Morahalom şi Jimbolia, la creşterea puterii de atracţie locală, zonală şi regională, la consolidarea cooperării din zona frontalieră.

Proiectul, mulţumită rezultatelor sale ce favorizează dezvoltarea durabilă din punctul de vedere al mediului, prezintă nenumărate sinergii cu concepţiile de dezvoltare regională, microregională şi locală, pe lângă aceasta, se conectează în mod relevant la strategiile naţionale şi locale de protecţia mediului.
Proiectul susţine împământenirea tehnologiilor prietenoase cu mediul, contribuind astfel la obiectivele programului de acţiune al UE pentru protecţia mediului, la reducerea poluării şi problemelor de mediu, la susţinerea echilibrului ecologic optim şi la gospodărirea raţională a resurselor naturale.

La Mórahalom se va realiza un studiu preliminar de impact geologic şi energetic şi elaborarea planurilor de execuţie avizate, necesare proiectării energetice, tehnologice şi de construcţie a sistemului conex agrogeotermic şi de valorificare a biomasei la Morahalom. La Jimbolia se va elabora documentaţia studiului preliminar de impact geologic şi energetic, necesar proiectării energetice, tehnologice şi de construcţie a investiţiei majore de sistem de cascade geotermice, cu valorificare complexă la Jimbolia.

Sursa: www.timisoaraexpress.ro