1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 |
Home
Descărcare
2014+
1 | ||||||
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 |
Dezvoltarea cooperării economice dintre Nyiregyhaza şi Satu Mare
18 aprilie 2012
Primăria Municipiului Satu Mare a organizat conferinţa de lansare a proiectului “Dezvoltarea cooperării economice dintre Nyiregyhaza şi Satu Mare”.
Proiectul are acronimul Business Tour şi este finanţat prin Programul de Cooperare Tranfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. Valoarea totală este de 73.780 euro, finanţarea nerambursabilă fiind de 62.830 euro. Acesta s-a născut ca urmare a solicitărilor numeroase venite din partea actorilor mediului economic sătmarean.
Intensificarea schimburilor între comunităţile celor două oraşe
“Dezvoltarea cooperării economice dintre Nyiregyhaza şi Satu Mare” are ca durată de implementare 12 luni, începând cu 1 martie 2012. Principalul obiectiv este acela de intensificare a schimburilor între comunităţile celor două oraşe prin organizarea unor evenimente transfrontaliere pe teme economice derulate pe parcursul anului de implementare.
Potrivit primarului Iuliu Ilyes, “am ajuns la cel de-al şaselea proiect transfrontalier din categoria proiectelor mici care vizează relaţiile instituţionale, realizarea de programe şi activităţi comune în folosul comunităţilor despărţite de graniţă. Dorim ca în continuare relaţiile între Satu Mare şi alte localităţi de peste hotare să fie cât mai bine închegate”.
Baza de date comună cu intreprinderile care activează pe ambele părţi ale graniţei
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt oamenii de afaceri din oraşele Satu Mare şi Nyiregyhaza, scopul principal al proiectului fiind de a oferi suport mediului economic din cele două oraşe înfrăţite prin organizarea unor ateliere de lucru comune. Va fi creată o bază de date comună cu intreprinderile care activează pe ambele părţi ale graniţei.
Prin acest proiect va fi iniţiată şi o relaţie de comunicare între mediile economice din cele două municipii. În ceea ce priveşte beneficiile, prin implementarea proiectului se urmăreşte creşterea calităţii locuitorilor Municipiului Satu Mare prin crearea infrastructurii de afaceri şi crearea de noi locuri de muncă respectând principiile dezvoltării durabile şi ale protecţiei mediului.
Ateliere de lucru interactive
Pentru atingerea obiectivelor proiectului activităţile principale sunt cele de management, comunicare şi organizarea de evenimente cu caracter economic. Partenerul maghiar al proiectului va stabili datele la care urmează să se desfăşoare atelierele de lucru, câte două la Satu Mare şi două la Nyiregyhaza. La atelierele de lucru, Primăria Satu Mare vrea să invite lectori cu experienţă în domeniu care să poată să ofere răspunsurile pe care oamenii de afaceri le aşteaptă.
Potrivit managerului de proiect, Adriana Lenghel, va fi elaborat un CD, respectiv DVD cu baza de date a operatorilor economici, o broşură, un film de prezentare şi se va lucra la elaborarea unui Mini Plan Operaţional. Acesta va fi depus la Ministerul Economiei atât în ţara noastră, cât şi în Ungaria, pentru a sta la baza elaborării ghidurilor viitoarelor surse de finanţare.
Atragerea de noi surse de finanţare
Impactul pe termen mediu şi lung al acestui proiect este dezvoltarea de noi relaţii economice, creşterea gradului de colaborare între reprezentanţii mediului economic din cele două oraşe, reducerea somajului, crearea de noi locuri de muncă. Un alt aspect este atragerea de noi surse de finanţare în vederea consolidării relaţiilor economice existente şi elaborarea unui Plan Comun de acţiuni în vederea promovării diversităţii.
Sursa: www.informatia-zilei.ro