Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 anunţă redeschiderea procedurii de selecţie pentru experţi evaluatori începând cu data de 12 aprilie 2011. Experţii vor fi selectaţi pe baza competenţei profesionale şi a experienţei de care dispun, şi vor completa lista existentă de experţi evaluatori utilizată în cadrul programului.
Sarcina acestora va fi de a asigura evaluarea profesională şi/sau financiară corespunzătoare a proiectelor depuse în cadrul programului, în conformitate cu criteriile de evaluare prestabilite, obiectivele şi axele prioritare ale Programului Operaţional, precum şi regulile specifice (de ex. incidenţa regulilor ajutorului de stat) aplicabile finanţărilor nerambursabile (naţionale şi comunitare), etc.
Depunerea aplicaţiilor se va face în mod continuu, exclusiv în limba engleză cu anexarea următoarelor documente:
- formularul de aplicaţie completat,
- CV profesional, model european,
- copii ale diplomelor, ale documentelor care fundamentează pregătirea profesională, referinţe.
Mai multe detalii referitoare la procesul de aplicaţie şi selecţie pot fi obţinute din Termenii de referinţă de mai jos.
Alte ştiri
Secretariatul Tehnic Comun al programului împreună cu colegii de la Direcţia Servicii de Management din cadrul VÁTI Nonprofit Kft. au organizat o serie de SEMINARII PENTRU PARTENERII LIDER DE PROIECT, în Szeged şi Timişoara, cu scopul de a oferi consiliere şi asistenţă privind pregătirea şi depunerea Rapoartelor de Progres la nivel de proiect prin intermediul sistemului IMIS (Sistemul Informatic şi de Monitorizare INTERREG).
detalii »
Stimaţi aplicanţi,
Vă atragem atenţia că procesul de evaluare al proiectelor depuse în cadrul Solicitării de propuneri HURO/1001 încă nu a fost demarat, având în vedere că în cadrul şedinţei Comitetului Comun de Monitorizare care va avea loc la data de 3 mai 2011 vor fi incluse în agendă anumite modificări ale procesului de evaluare în sensul simplificării procedurilor. Aprobarea acestor propuneri de modificare va reduce atât eforturile administrative ale aplicanţilor şi Secretariatului Tehnic Comun, cât şi durata procedurilor.
detalii »
Ţinând cont de părerile vizitatorilor, Secretariatul Tehnic Comun încearcă în permanenţă sã îmbunătăţească atât aspectul, cât şi conţinutul paginii de Internet a Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013. Cititorii noştri fideli, probabil au remarcat deja faptul cã, site-ului Programului funţionează puţin diferit. Acum, acesta este mult mai interactiv şi mai uşor de urmărit.
detalii »